Prezentare generala

TEIUŞ

 

Localitatea Teiuş este amplasată în zona centrală a Podişului Transilvaniei, în apropierea confluenţei Târnavei cu râul Mureş. Oraşul este menţionat într-un document în limba latină din 1290 sub numele de Villa Spinarum (Satul Spinilor), care concordă cu  denumirile din limba maghiară (1293 – Thyues, 1303 – Tyvis etc.) şi germană (1532 – Durnnen, 1808 – Dornstadt), în limba română fiind utilizată forma Tiuş, apoi cea actuală de Teiuş.

Cele mai vechi urme de pe teritoriul localităţii aparţin culturii Turdaş din perioada neolitică (mileniul V î. Chr.), urmate de importante vestigii din perioada epocii bronzului (mileniul II î. Chr.), respective două cimitire aparţinând culturii Noua, în punctele “Sub Drum” şi “Cetăţuie”, în ultima zonă fiind dezvelit şi un cimitir aparţinând sciţilor (sec. VI-V î.Chr.). Din perioada dacică s-a descoperit un tezaur monetar, în epoca romană locuirea din zonă fiind mai intensă în preajma Stremţului, pe unde trecea probabil şi drumul imperial. Perioadei migraţiilor îi aparţin câteva morminte avare (sec. VII-VIII d. Chr.), găsite tot pe platoul de la “Cetăţuie”.

Din secolul al XIII-lea până în 1541, Teiuşul era parte integrantă din domeniul Diodului, acesta făcând parte din comitatul Albei. Pământurile şi satele din zona centrală a comitatului erau în proprietatea nobililor de Geoagiu sau în proprietatea cetăţii Alba Iulia. Localitatea Teiuş a fost grav afectată în anul 1241, când tătarii au năvălit în Ardeal. Nobilul local Andrei de Geoagiu s-a remarcat în luptele împotriva tătarilor pe Mureş, lângă Rădeşti, primind trei sate aflate în apropierea locului sângeroaselor lupte.

Iancu de Hunedoara a avut în stăpânirea sa domenii la Teiuş şi Stremţ şi a ctitorit o biserică în 1449, în amintirea luptei pe care a avut-o cu turcii la Sântimbru, în anul 1442. Iancu de Hunedoara a dăruit parohiei din Teiuş o moară şi vii la Alba Iulia, plătind de asemenea suma de 4000 de coroane pentru biserică şi 1000 de coroane pentru altar. La intrarea în Biserica romano-catolică din Teiuş se păstrează şi azi stema familiei Huniazilor, cu corbul care ţine în cioc un inel. În 1464, regele Matei Corvin emitea o diplomă prin care Teiuşul primea privilegiul de cetate liberă regească. Deoarece o parte a locuitorilor l-au sprijinit pe Mihai Viteazu în timpul campaniei sale în Transilvania, generalul Basta va incendia Teiuşul la 1603, oraşul înregistrând distrugeri masive şi cu ocazia invaziei turco-tătare din anul 1658 şi apoi cu ocazia revoltei anti habsurgice a curuţilor în 1704.

Un moment important în evoluţia istorică a localităţii Teiuş l-a constituit înfiinţarea, în conformitate cu decretul din 1762 al împărătesei Maria Tereza cu privire la regimentele grănicereşti, a unui escadron de dragoni (cavalerie grea), care peste câţiva ani va fi trecut în subordinea regimentelor secuieşti de graniţă. Comanda escadronului va obţine reînnoirea privilegiilor vechi ale Teiuşului, ca cetate liberă regească, inclusiv acela cu privire la târgurile sale, devenite mai târziu vestite pe o arie întinsă. Graţie aceloraşi împrejurări favorabile, românii din Teiuş au fost printre primii din Transilvania, care şi-au întemeiat o şcoală, datată în 1765, aceasta beneficiind tot timpul de o parte din vama (regaliile) târgului, iar după desfiinţarea escadronului de cavalerie, în 1851, de fondul special constituit în scopuri şcolare de către Asociaţia foştilor grăniceri.

Construirea, în deceniul al VIII-lea al secolului al XIX-lea, a căii ferate Oradea – Cluj – Teiuş – Sighişoara – Braşov şi apoi realizarea joncţiunii cu cea din direcţia Arad la Teiuş – Coşlariu a însemnat transformarea localităţii într-unul dintre cele mai importante centre feroviare din Transilvania.

Din lista Delegaţilor Oficiali din Comitatul Alba Inferioară la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia 1918, aflăm că din au făcut parte au făcut parte şi doi teiuşeni, în cadrul cercului electoral Aiud, respective Dr. Aurel Sava, pretor şi supleantul Gavrilă Raţiu, ţăran.

În perioada interbelică a avut loc construirea şoselei Bucureşti-Braşov-Sibiu-Cluj-Oradea (1931-1938), care trece prin Teiuş, fapt ce a favorizat dezvoltarea localităţii, alături de calitatea sa ca nod de cale ferată, situaţie care se menţine şi în prezent, aici întâlnindu-se magistrala 3 (Bucureşti – Braşov – Satu Mare) cu linia Simeria – Alba Iulia – Teiuş. Teiuşul a dobândit statutul de oraş prin în anul 1994, conform recensământului din 2002 populaţia sa ridicându-se la  locuitori.

            Pe teritoriul oraşului pot fi vizitate câteva importante monumente istorice, între care biserica reformată, construită în stil romanic, cu elemente de gotic timpuriu (sec. XIII-XIV), cu decoraţii interioare din secolul al XVIII-lea; fosta mânăstire romano-catolică, ctitorie a lui Iancu de Hunedoara, a cărei construcţie a fost finalizată în timpul lui Matei Corvin (sec XV); biserica greco-catolică construită în secolul al XVII-lea, cu valoroase picturi murale.