În curând, Teiuşul va avea o nouă imagine!

 

Într-un proiect complex pe care Primăria oraşului Teiuş l-a iniţiat, şi este deja în desfăşurare, sunt incluse centrul localităţii, cimitirul catolic, parcul Mihai Viteazu, Valea Goeagiului.

Vechea parcare a taxiurilor se va muta pe lângă Biserica din centrul oraşului, iar în locul taxiurilor se va face staţie de autobuz. Marea parcare din spatele parcului central se va transforma într-o parcare amenajată şi semnalizată.

Valea Geoagiului este una din lucrările care au prins deja contur, şi la care s-au demarat amenajările. Se poate observa acum albia văii care a fost curăţată, iar drumul alăturat apei a fost reamenajat, lucrare care a fost executată cu ajutorul doamnei director Marcela Creţu, iar  proiectul se realizează în colaborare cu Regia Apelor Române.

Într-o perioadă foarte scurtă se urmăreşte organizarea unei faleze în parcul Mihai Viteazu,  care va lua forma unui loc perfect pentru promenade. Locul va fi amenajat cu bănci, pomi şi multă verdeaţă, potrivit pentru câteva ore de relaxare în natură.

De asemenea, va fi amenajat şi un parc fitness. Locul pentru aranjarea aparaturii va începe din faţa Liceului Teoretic Teiuş şi se va întinde până la supermarket.. Vor fi aduse aparate inclusiv pentru cei cu dezabilităţi. Liceul, aflat într-o bună colaborare cu Primăria, a participat la reamenajarea cimitirului catolic, iar întreţinerea mormântului eroilor din parcul central este realizată tot de către aceştia.