Curatenia generala in casa: 3 lucruri pe care NU trebuie sa le ocolesti in procesul de igienizare

Se poate spune ca exista trei feluri de a face curatenie intr-o locuinta, fiecare avand scopul sau precis si caracteristici diferite. Primul este reprezentat de curatenia zilnica si cuprinde mici actiuni pentru pastrarea unui mediu placut: maturat, spalat vase, punerea hainelor la locul lor, strangerea obiectelor inutile, etc. Al doilea se refera la curatenia saptamanala, care este mai vasta, fiind compusa din actiuni precum aspirat, dat cu mopul, sters praful, schimbarea si spalarea asternuturilor si asa mai departe. Ultimul tip, curatenia generala, are loc mai rar, in mod ideal, o data la 4 saptamani si cuprinde igienizarea si organizarea tuturor elementelor si incaperilor dintr-o casa. 

De ce este important sa faci curatenie generala cel putin o data pe luna?

Desi poti avea impresia ca aspirarea prafului de pe podea si indepartarea acestuia de pe piesele de mobilier te feresc de afectiunile cauzate de alergeni si acarieni, trebuie sa stii ca lucrurile nu stau chiar asa. In realitate, praful, dar si mizeria, pot patrunde mult mai adanc in obiecte carora poate nu le dai la fel de multa importanta prea des, de aceea, este vital ca in timpul curateniei generale, sa le igienizezi corespunzator. In caz contrar, poti observa ca, indiferent de cat de des faci ordine si curatenie in casa, aceasta nu se pastreaza si ca problemele de sanatate, precum dificultatea la respirat sau eruptiile pe piele, incep sa apara. Iata, deci, care sunt lucrurile spre care sa iti indrepti atentia in timpul curateniei generale:

Fiind piesa centrala a oricarei sufragerii, canapeaua este intens utilizata zilnic, pentru diferite actiuni. In plus, la aceasta, au acces atat membrii familiei, fie adulti sau copii, cat si musafirii sau animalele de companie. Astfel, canapeaua ta ar putea gazdui mai mult praf si mai multe resturi decat crezi! Curatarea acesteia este un pas pe care nu trebuie sa il sari. Trebuie sa incepi prin aspirarea prafului de pe toata suprafata, folosind o perie speciala pentru textile. De asemenea, o perie ingusta te va ajuta sa ajungi chiar si in locurile cele mai ferite, intre perne sau in interiorul piesei de mobilier. Daca pernele canapele sunt detasabile, da-le jos si curata-le separat, pentru mai multa eficienta. Dupa indepartarea prafului, spala cu o solutie pentru tapiterii, in functie de materialul textil cu care ai de-a face, pentru indepartarea petelor si reimprospatarea texturii. 

In cazul in care vrei sa ai parte de canapele usor de intretinut, poti alege unele confectionate din piele ori piele ecologica (sunt usor de curatat si nu se pateaza) sau le poti acoperi cu huse ori pleduri, care se spala rapid si simplu! 

  • Covoarele

Aspirarea saptamanala a covoarelor nu garanteaza ca acestea sunt perfect curate, pentru ca aceasta actiune nu indeparteaza petele si, de multe ori, nici praful in totalitate. Pentru a le reda covoarelor tale aspectul initial, indiferent de dimensiunea lor sau de materialul din care sunt confectionate, trebuie sa te ocupi de o curatare in profunzime macar o data pe luna. Acest lucru este valabil, in special, pentru covoarele din sufragerie, dormitor si holul de trecere. In ceea ce priveste covoarele din baie, de la intrare sau din bucatarie, trebuie sa stii ca ele necesita mai des o igienizare corespunzatoare, pentru a evita formarea mucegaiului din cauza umezelii. 

  • Salteaua

Consideri ca schimbarea saptamanala a asternuturilor iti asigura o odihna intr-un mediu curat si sanatos? Daca da, este timpul sa afli ca te inseli! Salteaua poate strange, de-a lungul timpului, atat praf, cat si resturi ori pete cauzate de transpiratie, lichide varsate, ce trebuie inlaturate macar lunar. Astfel, o curatare eficienta a saltelei de pat este vitala pentru sanatatea ta si a partenerului tau. In cazul in care ai copii mici, este indicat sa folosesti huse speciale pentru a proteja suprafata saltelei si sa o igienizezi mai des. 

Tu la ce interval de timp iti cureti canapeaua, covoarele si salteaua?

Sursa foto: www.shutterstock.com; www.homelux.ro