Primăria Teiuș a anunțat că au fost decise, de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU), o serie de măsuri, în contextul creat de răspândirea coronavirusului Covid-19.

Potrivit Hotărârii nr. 2 din 12 martie, a CLSU Teiuș, au fost stabilite următoarele:

– suspendarea, până la 31 martie, cu posibilitatea de revenire sau prelungire, a tuturor activităților culturale, artistice, științifice, sportive și de diverstiment, la unitățile din subordinea Consiliului Local al orașului Teiuș și suspendarea, la operatorii economici privați de pe raza orașului Teiuș care desfășoară activități de alimentație publică și organizează diverse evenimente, a oricăror activități ce implică un număr mai mare de 100 de persoane; activitățile religioase desfășurate în bisericile de pe raza orașului Teiuș se vor limita la 100 de persoane

– suspendarea, cu posibilitate de prelungire, a activităților și programelor after-school până la data de 31 martie

– suspendarea vizitelor până la 31 martie, cu posibilitate de prelungire, la Centrul pentru persoane vârstnice Sf. Veronica Teiuș

– suspendarea, până la 31 martie, cu posibilitate de revenire sau prelungire, a activității în piața agroalimentară din Teiuș

– luarea în evidență a persoanelor care intră în Primăria Teiuș și limitarea fluxului de persoane de către poliția locală, astfel încât să se evite aglomerația

– obligativitatea pentru operatorii de taxi din orașul Teiuș și pentru firmele de transport persoane care tranzitează orașul să dezinfecteze mijloacele de transport, de regulă după fiecare cursă

– obligativitatea pentru unitățile de alimentație publică și pentru instituții care lucrează cu publicul, de a lua măsuri pentru dezinfectarea frecventă a spațiilor și măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane

– sediile instituțiilor subordonate Consiliului Local Teiuș vor fi dezinfectate periodic; dezinfecția se va face cu o firmă specializată și autorizată

– unitățile de pe raza orașului Teiuș care oferă servicii de cazare să prezinte, la solicitarea poliției locale, săptămânal, până în 31 martie, lista cu persoanele cazate în unitățile respective.

Sursa> alba24.ro