A fost inaugurat la Teius cel mai mare depozit de produse petroliere din Ardeal

La Teiuş a fost inaugurat ieri cel mai mare depozit de produse petroliere din Ardeal aparţinând firmei Unicom Group din Bucureşti. Este vorba despre o investiţie de peste 2,5 milioane de Euro ce se întinde pe 3,4 hectare, concretizată în patru rezervoare cu un volum de 4000 mc din care unul de 1000 mc pentru benzină şi trei cu un volum de 3000 mc pentru motorină plus un rezervor pentru prepararea motorinei cu 5 la sută eurodiesel (norma europeană) şi la parametri ceruţi de clienţi, staţie şi cale ferată pentru aprovizionare, staţie pentru livrare benzină şi motorină precum şi instalaţii care asigură îndeplinirea cu stricteţe a condiţiilor de securitate şi de mediu impuse de standardele UE. Întreg procesul de descărcare, depozitare, încărcare, livrare este automatizat şi se desfăşoară computerizat.
La inaugurare a fost prezent domnul Andrei Chirilescu, directorul general al companiei Unicom Group, care este una din cele mai dinamice firme prezente pe piaţa energetică din România, cu capital integral privat şi care are ca obiect principal de activitate importul, depozitarea şi comercializarea produselor petroliere, combustibililor energetici necesari funcţionării termocentralelor pentru energie electrică şi termică precum şi a energiei. Au participat primarul oraşului, Dorin Mateica, consilieri locali, oameni de afaceri şi alţi invitaţi.

Sursa: www.ziarulunirea.ro

Foto: www.ziarulunirea.ro